Pentru că în perioada asta vorbim des de comportamentele maselor, ale grupurilor, sociologii şi-au luat hainele de sărbătoare, şi-au pus pălăriile cele noi şi au găsit prin sertarul unui birou prăfuit, o pipă mucegăită în care au pus un tutun prost, expirat de pe vremea când opiniile interpretative şi critice nu erau sfărmate de pozitivismul metodologic.
Îmbrăcaţi aşa de sărbatoare, au adunat marea de intelectuali din jurnalismul românesc în jur şi au început să le povestească verzi şi uscate. Au început să le spună ce cred ei despre conspiraţii şi conspiraţionişti, uitând că ei înşişi extind ipoteze individuale peste eşantioane colective, fără vreo bază ştiinţifică, au argumentat pedant importanţa binelui social, făcând o distorsiune prin care să-l facă pe jurnalist să creadă că binele social este în cele din urmă un bine individual fără excepţie, uitând că toţi îl au pe Marx ca tată şi blestemând în gând metodolgia pozitivistă a lui Fay, mult prea raţională si abstractă pentru scrumul din pipele lor.
Aşa din una în alta şi-au spus povestea, şi-au expus gândurile si durerile, au dat poveţe, au explicat câte în lună şi stele, făcând punţi din vreascuri între Cataramă şi Vântu, care cumva erau asemănători la un nivel cu extrema dreaptă de prin Germania, care la rândul ei s-a raliat cu sora de stânga pentru a săpa la fundaţia luptei cu pandemia, fundaţie care constă strict în obedienţă oarbă şi plecăciuni în faţa proprietarului de jug, nu în ştiinţă şi educaţie, că de asta Marx le-a fost tată, iar apoi mai fac o piruetă de argumente străvezii pentru a mai lega trei nuiele si a mai face o punte între toate tipurile de conspiraţii şi conspiraţionişti, fără a da vreun semn precis despre ce concluzie vor să tragă.
Fără excepţie, jurnalistii încep să îi aplaude prin fumul dens de tutun prost emanat fie din creiere, fie din pipă, că din lipsa oxigenului nimeni nu mai ştie, iar apoi rotind asa cuvinte, făcând cerculeţe de fum şi idei, tot adaugă fiecărui individ un alt individ care îi seamănă şi acestora alţii care le seamănă, fie si pentru că au zece degete la mâini, iar lor le adaugă alţii şi alţii, tot aşa până când în pestriţa unitate de conspiraţionişti şi-au facut loc toţi criticii lumii, dar în special cei ai regimului de la Beijing, însă în treacăt, atât cât să nu lase spaţiu de raţiune între ideile dense, asociază şi conspiraţia cu Rusia şi Moscova cu Putin şi pe Putin cu KGB, de teamă să nu le scape vreun detaliu nepomenit.
Iar aşa, din vorba lor dulce, Cataramă devine una cu Putin, iar Putin una cu Vântu, iar ei toţi devin una cu extrema dreaptă şi extrema stângă, iar extremele devin una cu conspiraţiile, iar conspiraţiile cu conspiraţioniştii, iar criticii Chinei subtil devin un organ conspiraţionist, una şi ei cu toată melasa asta vândută ca delicatese intelectuală unor jurnalişti însetaţi de dulce şi de înţelepciune, care la rândul lor, negustori fiind, o vând pe post de trufe unui public educat, sau prost educat, sau doar prost, pentru a nu rămâne nici păgubiţi, nici abominabili.
Îmbrăcaţi aşa de sărbatoare, au adunat marea de intelectuali din jurnalismul românesc în jur şi au început să le povestească verzi şi uscate. Au început să le spună ce cred ei despre conspiraţii şi conspiraţionişti, uitând că ei înşişi extind ipoteze individuale peste eşantioane colective, fără vreo bază ştiinţifică, au argumentat pedant importanţa binelui social, făcând o distorsiune prin care să-l facă pe jurnalist să creadă că binele social este în cele din urmă un bine individual fără excepţie, uitând că toţi îl au pe Marx ca tată şi blestemând în gând metodolgia pozitivistă a lui Fay, mult prea raţională si abstractă pentru scrumul din pipele lor.
Aşa din una în alta şi-au spus povestea, şi-au expus gândurile si durerile, au dat poveţe, au explicat câte în lună şi stele, făcând punţi din vreascuri între Cataramă şi Vântu, care cumva erau asemănători la un nivel cu extrema dreaptă de prin Germania, care la rândul ei s-a raliat cu sora de stânga pentru a săpa la fundaţia luptei cu pandemia, fundaţie care constă strict în obedienţă oarbă şi plecăciuni în faţa proprietarului de jug, nu în ştiinţă şi educaţie, că de asta Marx le-a fost tată, iar apoi mai fac o piruetă de argumente străvezii pentru a mai lega trei nuiele si a mai face o punte între toate tipurile de conspiraţii şi conspiraţionişti, fără a da vreun semn precis despre ce concluzie vor să tragă.
Fără excepţie, jurnalistii încep să îi aplaude prin fumul dens de tutun prost emanat fie din creiere, fie din pipă, că din lipsa oxigenului nimeni nu mai ştie, iar apoi rotind asa cuvinte, făcând cerculeţe de fum şi idei, tot adaugă fiecărui individ un alt individ care îi seamănă şi acestora alţii care le seamănă, fie si pentru că au zece degete la mâini, iar lor le adaugă alţii şi alţii, tot aşa până când în pestriţa unitate de conspiraţionişti şi-au facut loc toţi criticii lumii, dar în special cei ai regimului de la Beijing, însă în treacăt, atât cât să nu lase spaţiu de raţiune între ideile dense, asociază şi conspiraţia cu Rusia şi Moscova cu Putin şi pe Putin cu KGB, de teamă să nu le scape vreun detaliu nepomenit.
Iar aşa, din vorba lor dulce, Cataramă devine una cu Putin, iar Putin una cu Vântu, iar ei toţi devin una cu extrema dreaptă şi extrema stângă, iar extremele devin una cu conspiraţiile, iar conspiraţiile cu conspiraţioniştii, iar criticii Chinei subtil devin un organ conspiraţionist, una şi ei cu toată melasa asta vândută ca delicatese intelectuală unor jurnalişti însetaţi de dulce şi de înţelepciune, care la rândul lor, negustori fiind, o vând pe post de trufe unui public educat, sau prost educat, sau doar prost, pentru a nu rămâne nici păgubiţi, nici abominabili.
