Translate

1 oct. 2013

"Think outside the box" sau cum să devii un "om modern"

Suntem liberi să cugetăm! Este greu şi absurd să vii astăzi în ţările civilizate şi să te pronunţi împotriva gândirii libere. Nici nu am această intenţie. Problema este în altă parte. Ea apare acolo unde presiunile culturale forţează incompetenţa să devină formatoare de opinie. Fie că avem sau nu a face cu un domeniu, fie că avem sau nu un sistem logic organizat, fie că reuşim sau nu să structurăm o teorie simplă toate acestea sunt detalii insipide în faţa saltimbancului îndemn: "Think outside the box". 
Nu contează mai deloc să poţi sau să fii capabil să faci asta, contează doar sa fii în trendul unei libertăţi de gândire şi exprimare. Este la modă să nu fii în acord cu clasicii, oricum sunt morţi. Este prea puţin important dacă eşti sau nu capabil să te lupţi cu sistemul lor de logică. Este chiar caducă integrarea într-un sistem clasic. Este grotesc să-ţi argumentezi opiniile şi să intri în detalii tehnice. Trebuie doar să ai concluzii diferite, să cunoşti superficial câte ceva şi să vorbeşti tare. Dacă mai eşti şi ecologist, reţeta succesului este garantată. Eşti un om modern! Nu trebuie să fii coerent, nu are sens să cunoşti problema alături de care te bâţâi în scrânciobul cu opinii.  Se promoveaza cu orice preţ ieşirea la rampă a prostiei, a handicapurilor logice şi a ideologiilor colorate în roşu aprins. 
Se promovează "modernitatea" şi independenţa. Curând va trebui să dăm bineţe câinilor la ieşirea din scara blocului. Aşa este modern, aşa este civilizat. Nici morcovii nu trebuie puşi în supă, este inuman! De la inchiziţie până astăzi, aproape nimeni nu şi-a mai "dorit" să fie fiert. De ce să vrea morcovul asta? De ce să-l tratăm cu dispreţ, fără a-i acorda şansa să-şi exprime punctul de vedere. Este doar diferit, asta nu înseamnă că trebuie exclus din rândul nostru. 
Trăim greşit. Omenirea alături de capitalism a plecat pe o cărare întunecată, una care are nevoie de lumina călăuzitoare a "omului modern" născut pentru a ne arăta drumul. Un "om modern" asemeni unui Christos întârziat la cină, unul care şi-a uitat traista cu merinde agăţată în pomul care i-a devenit între timp soţie. El a fost trimis să gândească în afara cutiei, să ne arate parcă pentru întâia oară cum sa uităm de ratele de schimb şi de inflaţie privind spre stoici, cum să fim "săraci dar cinstiţi". Cinstiţi faţă de natură, dar nu faţă de natura umană! Oamenii sunt pentru unii doar eroarea generată de pactul dintre morcovul nefiert şi Creatorul naturii extraumane, iar înţelegerile sociale şi natura economică sunt găunoase. 
Omul trebuie să-şi ia din nou frunza de arţar, să o aşeze unde trebuie şi să redevină modern. 

12 apr. 2013

Despre "ură" sub diverse forme

Presupun că titlul trimite către un subiect sensibil. Din această cauză vreau să specific încă de la început că aveţi în faţă un eseu şi nu o lucrare ştiinţifică. Nu-mi propun nici măcar să ofer explicaţii detaliate acestor fenomene, din cauza dimensiunii subiectului. Ce vreau să fac este - o trecere în revistă- a cărţilor care tratează acest subiect şi o prezentare a principalelor idei, cu intenţia de a-i provoca la lectură pe cei interesaţi să cunoască, înainte de a-şi da cu părerea.

Am citit astăzi în presă un titlu care suna astfel: Mesaj xenofob în Anglia "Fără est-europeni". Câţiva colegi şi-au arătat deja indignarea, dar nu faţă de titlul articolului ci faţă de xenofobia din ce în ce mai răspândită. În plus, surpriza era mai mare că ea şi-a găsit loc tocmai în Marea Britanie şi nu în Germania sau în alte state cu o aparent mai lungă tradiţie în "ura" faţă de alte naţii sau rase. Pentru posibilii cârcotaşi de ocazie, specific că nu se face confuzie între xenofobie, rasism sau alte forme degenerate de slăvire aduse propriilor calităţi. În esenţă, toate aceste forme de manifestare se nasc din frustrări, dintr-o neîmplinire a propriei rase, naţiuni sau din iluzia că propriul grup de apartenenţă nu este acolo unde îi este locul, adică în fruntea societăţii. Aşa s-au născut xenofobia, rasismul, antisemitismul, fascismulsionismul, comunismul, feminismul, ecologismul (gruparea nu este întâmplătoare) şi alte mişcări stângiste născute din nemulţumirea faţă de statutul unui grup în raport cu altul sau altele. Am numit pe bună dreptate toate aceste "isme" ca fiind de stânga. Da, inclusiv fascismul (pentru argumentări suplimentare a se vedea Jonah Goldberg "Fascismul Liberal")! 
Revenind la originea acestor "isme" se poate spune că ele au existat mereu ascunse în frustrările generalizate. Ocazional au apărut oameni suficient de nebuni încât să alimenteze această ură şi să-i ofere un scop, un vis prin care frustrarea să se transforme în măreţie; Karl Marx s-a folosit de sărăcie, de discrepanţele între clasele sociale. El a "vândut" visul unei împliniri meritate a celor săraci. A alimentat o frustrare care deja exista şi a oferit o soluţie, un antidot cu efecte mai cumplite decât boala în sine. Scriind "Manifestul Partidului Comunist", el a pus o armă în mâna nebunilor. "Capitalul" urma să împlinească visul de propăşire. Adolf Hitler s-a folosit de clauzele impuse Germaniei după Primul Război Mondial pentru a explica eşecul economic. A avut dreptate! Însă chiar el era orbit şi revoltat de clauzele impuse Germaniei. Era un orb în fruntea orbilor. Din această cauză a vrut ca Franţa să-şi semneze capitularea în acelaşi vagon de tren şi în acelaşi loc în care a capitulat Germania. Pentru aceasta, a fost nevoie ca vagonul să fie scos din muzeul în care se afla, printr-o gaură dată în peretele clădirii. Un gest ridicol caracteristic mai degrabă unui om nebun, decât unui conducător de stat. 

Plecând de la un fapt real, adică imposibilitatea dezvoltării Germaniei în urma clauzelor de capitulare, soluţiile oferite au fost pe măsura nebuniei caracteristice omului. Ca fapt, deşi Germania a pierdut cel de-al doilea Război Mondial, clauzele celei de a doua capitulări au fost mult mai blânde.
Revenind la subiectul nostru, putem spune că indiferent de extremă, faptele nu au fost făcute de cei pe care îi blamează istoria ci de "masele de manevră" sau de cei care au fost dispuşi să-şi ofere viaţa pentru un ideal utopic. De ambele părţi, atât în nazism cât şi în comunism, au fost intelectuali care au "alimentat" sistemul.
Ce legătură au toate acestea cu subiectul? Ei bine, sistemul de conducere este cel care a făcut diferenţa.
În perioada interbelică şi chiar mai devreme, ţările cu cel mai ridicat nivel de "ură" faţă de alte rase sau naţiuni erau SUA, Franţa şi Anglia. Tradiţia liberală de guvernare le-a ferit pe acestea şi în special pe britanici, de tragedii precum cea a Germaniei.
Spre exemplu, în secolul al XIX-lea, în Anglia a luat naştere ştiinţa denumită "eugenie". Ea şi-a propus să răspundă unor întrebări presante în acea vreme, printre care "primejdia degenerării rasei albe"..."S-ar fi înmulţit prea tare rebuturile umane, purtătoare ale unei eredităţi încărcate, însemnate cu pecetea mizeriei, bolilor şi alcoolismului."(Lucian Boia, Tragedia Germaniei 1914-1945, 2010, p.44). Bazele acestei ştiinţe au fost puse de britanicul Francis Galton cu lucrarea "Natural Inheritance" (1889). Esenţa acestui curent era "folosirea puterii statale pentru îmbunătăţirea sănătăţii rasiale, genetice sau bilogice a comunităţii."(Golberg, Fascismul Liberal, 2010, p.261). Aparent nimic rău în asta! Asociaţiile evreieşti profită astăzi de acest element şi fugăresc fantome chiar şi acolo unde nu sunt (a se vedea critica adusă de asociaţiile evreieşti din SUA lucrării The Bell Curve: Intelligence and Class Structure in American Life (1994) scrise de libertarienii Carles Murray şi Richard J. Herrnstein)
Convertirea eugeniei în termeni de înmulţire selectivă şi puritate rasială fusese deja făcută de francezul Arthur de Gobineau în "Essai sur l'inégalité des races humaines (1853-1855)" care vedea rasa pură ca fiind cea a indo-europenilor originari din platourile Asiei-Centrale, însă fără mare impact. După cum susţine Lucian Boia, impactul în Germania a fost realizat abia în 1900 de către britanicul Huston Stewart Chamberlain cu lucrarea "Geneza secolului al XIX-lea" care susţinea că germanii sunt rasa nobilă prin excelenţă. Pentru mai multe detalii în acest sens, recomand a se citi "Tragedia Germaniei 1914-1945" de Lucian Boia, sau măcar capitolul "Mai rasişti?" din care am să postez aici un paragraf edificator:
"Interesul pentru eugenie este...mai mare în Anglia decât în Germania. Înfiinţată câţiva ani mai târziu, în 1908, "Societatea de educaţie eugenică" din Londra număra -spre deosebire de "Societatea de igienă rasială" de la Berlin care avea şi un mare număr de evrei în componenţă- în 1914, 1 047 de membri, faţă de 425 (în 1913) ai Societăţii similare din Germania. În 1913 se pun bazele Societăţii franceze de eugenie. Câţiva autori francezi exprimă de altfel puncte de vedere mai radicale decât putem întâlni la eugeniştii din Germania. Printre aceştia, doi savanţi celebri, ambii laureaţi ai premiului Nobel pentru medicină. Charles Richet publică în 1919 o carte despre "selecţia umană (La Selection humaine), în care preconizează "regenerarea naţiunilor şi a oamenilor" în vederea creării "unei rase umane admirabile" ; printre metodele recomandate figurau "evitarea oricărui amestec al raselor umane superioare cu rasele umane inferioare", precum şi eliminarea persoanelor "anormale". Iar doctorul Alexis Carrel susţine în cartea sa L'Homme, cet inconnu, apărută în 1936,...aplicarea riguroasă a principiilor eugenice prin înlăturarea "rebuturilor" umane; un mijloc recomandat era camera de gazare (cu doar câţiva ani înainte de folosirea acestei "tehnici" în Germania nazistă)! " (Lucian Boia, Tragedia Germaniei 1914-1945, 2010, pp.45-46)
Din câte se poate observa, implicarea Germaniei nu a fost decât un factor de conjunctură. Ea a fost vinovată de a fi avut un sistem şi un om care să permită punerea în aplicare a unui asemenea masacru. În rest, originile teoretice şi "vinovaţii morali" nu s-au aflat în sânul ei ci mai degrabă în cel al Angliei şi al Franţei, aceleaşi ţări care astăzi sunt caracterizate fie de xenofobism fie de rasism. Nimic nou! Dacă aceste manifestări sunt izolate sau pot avea impact la mase, rămâne de văzut! 

Câteva recomandări "accesibile" (pentru doritori) în afara celor menţionate în text:

1. Raymond Aron - Opiul intelectualilor - Editura Curtea Veche 2005
2. Jean-Francois Revel - Cunoaşterea inutilă - Editura Humanitas 1992 si 2007
3. Francois Furet şi Erns Nolte - Fascism şi Comunism- Editura Art 1998
4. Czeslaw Milosz - Gândirea captivă - Editura Humanitas 1996