Translate

15 mar. 2010

Omul din ceas (sau) Ceas de om

Începem să alergăm descreieraţi prin viaţă, după o hermeneutică a înţelepciunii. Alergăm în mod firesc într-un cerc. Alergăm în mod normal din ce în ce mai încet. Ne metamorfozăm firesc, prin gândire, din secundare în minutare şi din minutare în fiinţe mici şi lente, aproape inerte. Ne schimbăm treptat şi ţelurile şi anvergura aripilor şi destinul. Furăm din ce în ce mai puţine cunoştinţe, secăm din ce în ce mai multe virtuţi şi umplem din ce în ce mai multe pahare cu armade de vorbe. Nici noi nu mai avem cunoştinţă de existenţa vinurilor bune.

Alergătura asta nu dăunează. Este adesea utilă pentru a ne arăta cum NU.
Cum nu trebuie să facem, cum nu trebuie să alergăm, cum nu trebuie să ne schimbăm ţeluri, cum să nu umplem în final pahare cu vin prost, cum să nu bem vinul în cinstea trecerii noastre prin timp.

Ne ferim de transformări dar vrem să evoluăm şi observăm cum NU trebuie să ne ferim de transformări. Acceptăm transformările şi învăţăm cum NU trebuie să acceptăm evoluţia.

Ne revoltăm împotriva a orice, dar foarte rar împotriva interesului nostru faţă de prostia altora. Ne muţumim să observăm şi să analizăm, dar foarte rar observăm transformarea noastră.

Sfârşim inevitabil cu sticla plină de sfaturi pe care mai apoi, pe baza multor îmbunătăţiri ale substanţei date, o turnăm mai departe în paharul altora. Devenisem acum un fel de înţelepţi.

De ce nu începem prin a căuta substanţe noi, de ce nu ne transformăm noi în ceasuri şi să îi lăsăm pe alţii să asude la întreţinerea lui Cronos?! Să-şi crească Uranus şi Gaia singuri copilul, să vedem că timpul dispare, sau că timpul e veşnic şi noi trecem prin el; dar asta nu o voi fi spus chiar eu.

Eu stau mai bine retras, să vorbesc pe terasa unei cafenele cu Bacovia, să uit că există şi mers, să privesc cum toamna cântă la masă, să o plătesc pe ea să-mi descânte, să stau alături de Verlaine, să plătesc copacii să se dezbrace şi, mai apoi, să privesc indiferent la ceas, să iau aminte cum NU şi să mă bucur de spectacolul nostru, împreună cu Baudelaire...

În final, până şi limbile ceasurilor rămaseră împotmolite în noroiul grobian sau în lumea urbană... Îmi este totuna!

Scrisa în noaptea zilei de 07 octombrie 2009